Wushu sau Kung Fu reprezinta reprezinta formele de lupta moderne si traditionale ce provin din China. La sala noastra puteti practica atat antrenament specific de autoaparare, cat si  forma de lupta sportiva - full-contact - bazata pe tehnici variate de lovituri, procedee, proiectari etc, sau forme traditionale -  insiruire de miscari ce reprezinta o lupta imaginara cu unul sau mai multi parteneri.  De asemenea, tehnicile de brate si picioare se exerseaza la sacul de box.  In egala masura se fac exercitii de pregatire fizica, imbunatatirea vitezei de executie, mobilitate si forta. Printre milioanele de practicanti de Kung Fu se numara si celebritati precum  Jachie Chan, Bruce Lee si Jet Li.   

      In continuare prezentam  o scurta descriere a artelor martiale la modul general, specificand faptul ca exista multe stiluri care nu se regasesc in articolul de mai jos. 

Despre Artele Martiale

Exista putine repere istorice legate de evolutia artelor martiale, în afara Extremului Orient. Desigur că o artă a războiului, caracteristică, o întâlnim la multe popoare, dar ea se referă în principal la tactica şi strategia armatelor, la rigoarea şi disciplina militară. În Orientul Îndepărtat elementul fundamental era luptătorul, individul. De la războinicul bine pregătit începea dezvoltarea tacticii de luptă.

În timpul dinastiei Tang (618-907), ofiterii şi soldatii trebuiau să treacă mai multe probe de îndemânare în artele martiale cu şi fără arme, în urma cărora primeau titlul de „Războinic al curajului” şi „Război al agilitătii”.

Un mare progres cunoaşte Wushu-ul în vremea dinastiei Ming (1368-1644), când generalul Qi Jiguang realizează o compilatie însumând 16 forme cu mâna liberă şi 40 de forme ce utilizează sulita şi bastonul; de asemenea realizează o culegere cu metode de antrenament (teorie şi practică). Astfel, iau naştere în China o multitudine de stiluri ale Wushu-lui, unele dintre acestea fiind inspirate din mişcările animalelor: şarpe, tigru, urs, cocor, maimută, dragon etc.

În paralel cu formele externe, caracterizate prin mult dinamism, fortă, gratie, spectaculozitate, viteză, acrobatică, apar şi aşa-zisele „stiluri interne”, care folosesc „energia internă” numită „Qi”, o concentrare mentală sporită şi o tehnică a respiratiei specifică. Dintre acestea cele mai răspândite sunt Tai Ji Quan şi Qigong. Tai Ji Quan, „Pumnul culmii supreme sau al marelui suflu”, din ce în ce mai practicat în lumea întreagă, a fost creat de acelaşi călugăr indian Bodhidharma, fiind reînnoit în sec. XIII-XIV de un călugăr budist. Practicarea lui este complexă, punându-se accent pe controlul respiratiei şi pe corpul energetic (trebuie unite principiile yin cu yang pe de o parte, şi principiile yi, care conduc oasele şi muşchii, cu qi, energia vitală). Atât Tai Ji Quan, cât şi Qigong au rol activ în tratamentul bolilor şi întărirea sănătătii, Qigong fiind numit şi „metodă de eliminare a bolilor şi pelungire a vietii".

Ca disciplina sportiva, Wushu-ul e reprezentat la nivel mondial de Federatia Internationala de Wushu (IWUF), fiind un sport recunoscut de catre Comitetul Olimpic International. In tara noastra forul care tuteleaza wushu-ul este Federatia Romana de Arte Martiale, prin Departamentul de Wushu Kung-fu. Sportivii romani au obtinut numeroase medalii la competitiile mondiale si europene., inclusiv mai multe titluri de campion mondial si european.

 Se spune că vechii maeştri cunoşteau personalitatea unui luptător şi după cantitatea de energie „qi”pe care acesta o poseda. Aceeaşi energie în India se numeşte „prana”, iar în Japonia, „ki”. De aici, tehnica cunoscută în artele martiale japoneze, denumită „ki-ai” („concentrarea energiei”; „strigătul care dă viată”). Este vorba de strigătul de luptă efectuat de un luptător care paralizează activitatea psihică a adversarului pentru foarte scurt timp, suficient uneori pentru a câştiga lupta. Acestă tehnică e folosită şi pentru revenirea unei persoane care a suferit un traumatism sau un şoc.

În Japonia samuraii au fost primii cunoscători ai artelor martiale. Aceştia erau o clasă de războinici, aflati în slujba unui senior de la curtea imperială, răspunzând de protectia personală a acestuia. Numai samuraii aveau dreptul să poarte două săbii: „sabia mare” (peste 61cm), uşor curbată, cu un singur tăiş (partea convexă) şi „sabia însotitoare”, mai scurtă (între 31- 61 cm), prinse ambele la cingătoare. După cum spune Inazo Nitobe în „Bushido” - codul samurailor, „arma ce o purta samuraiul la brâu era un simbol a ceea ce se găsea în mintea şi inima sa: devotament şi onoare”. Samuraiul era mai ales „un om de actiune”. El practica „scrima, tragerea cu arcul, jiu-jitsu (artă martială ce constă în imobilizarea adversarului), călăria, mânuirea lăncii, tactica, scrisul, morala, literatura, istoria.” Filosofia era „un mijloc practic pentru formarea caracterului şi pentru a explica tânărului samurai probleme militare şi politice”, considerându-se că „a cunoaşte şi a actiona sunt unul şi acelaşi lucru”. În „Buke sho-hatto”, un text continând reguli pentru războinici din sec. al XVII-lea se spune: „artele literare, cele ale armelor, arta tragerii cu arcul şi echitatia trebuie să fie preocuparea dominantă a războinicului.”

Kendo, „Calea Sabiei”, este prima şi cea mai respectată disciplină din artele martiale din Japonia. Este cel mai bine definită chiar de Federatia Japoneză de Kendo: „Kendo are ca scop modelarea spiritului şi a corpului, cultivarea unui caracter hotărât, strădania de a progresa fără întrerupere printr-un antrenament autentic şi riguros, pretuirea politetei şi onoarei, asocierea cu altii în spiritul sinceritătii, în fine, urmărirea neîntreruptă a împlinirii de sine.”

  O altă disciplină foarte veche este Sumo. Se spune că originea acesteia se trage din confruntarea a doi „Kami” („denumire generică dată divinitătilor personificând elemente din natură, precum şi fiintelor umane exceptionale pentru a le diviniza”), la începuturile perioadei istorice a Japoniei. Luptele sumo aveau un caracter ritual, „pentru îmbunarea zeitătilor Kami, obtinerea de recolte bogate etc, desfăşurându-se în prezenta împăratului.” Este una din artele martiale cele mai îndrăgite de poporul japonez. Un aport esential în dezvoltarea artelor martiale japoneze, care astăzi se numesc budo (do - cale, bu - războinic; armonie), l-a avut insula Okinawa, datorită influentei chineze.

Întemeietorii principalelor discipline de arte martiale japoneze moderne sunt: Jigoro Kano (1860-1938), fondatorul disciplinei Judo. În 1915, regele Suediei i-a acordat medalia Jocurilor Olimpice ca recompensă pentru strădaniile sale de a promova sportul într-un spirit elevat; Gichin Funakoshi (1869-1957), creator al disciplinei Karate-Do, născut în Okinava, unde a învătat arte martiale; Morihei Ueshiba (1883-1969), care a fondat disciplina Aikido.

Desigur se pot povesti foarte multe despre maeştri ai artelor martiale. De pildă, H. Kanazawa, care a câştigat primul campionat national de Karate din Japonia (1957) având un brat fracturat. Anuntându-şi mama că nu poate continua din cauza acccidentării, a primit următoarea întrebare: „Karate-ul tău se rezumă la un singur brat?”; astfel a devenit campion. Cred că din acest mic exemplu ne putem da seama de principiul fundamental al artelor martiale: lupta cu tine însuti.

Un exemplu mai recent este cel al campionului american Benny Urquidez, zis si „The Jet”. Iată câteva din principiile lui de luptă, care cred că pot fi valabile şi în afara artelor martiale: „Nu schimba ceea ce deja functionează; acumulează tot ce poti, fi deschis către orice lucru; învată ceea ce vrei să înveti, dar întotdeauna fi receptiv la ceva diferit; cunoscându-te pe tine însuti, îi vei cunoaşte mai bine pe ceilalti; nu te opri niciodată din învătare, niciodată nu te limita la ce crezi tu că poti atinge; ca să fi în formă fizică foarte bună, trebuie să fi mai întîi în formă psihică foarte bună; respectă-ti hotărârile. Nu uita, nu te poti păcăli pe tine însuti; consideră înfrîngerea ca pe o parte a învătarii; nu te degrada niciodată gândind negativ; dacă ai piedut, caută să întelegi de ce; antrenează-ti mintea pentru a fi înaintea trupului; învinge-ti durerea mental, vei putea rezista oricât; nu încerca să fi la fel de bun ca altcineva. Străduieşte-te să fi mai bun; reactionezi după cum te antrenezi.”

Un rol important în promovarea artelor martiale în zilele noastre l-a avut cinematografia. Celebrul regizor Akira Kurosawa a redat foarte sugestiv elemente din viata samurailor în „Rashomon”, „Cei şapte samurai”, „Tronul însângerat”. Un alt film de referintă este „Ultimul samurai”, în regia lui M. Kobayashi, toate filmele de mai sus avându-l în distributie pe cunoscutul actor Toshiro Mifune. Desigur multe productii cinematografice mai recente s-au îndepărtat de sensul profund al artelor martiale, acestea fiind prezentate ca forme de manifestare a violentei, iar din punct de vedere tehnic unele fiind adevărate parodii chiar şi pentru un necunoscător al artelor martiale.

Unul dintre cei care a contribuit la popularizarea masivă a artelor martiale pe toate meridianele a fost incontestabil, Bruce Lee. Întelegând prin antrenament, antrenamentul vechilor maeştri (fizic, energetic, psihic, mental, spiritual), încheiem acestă  foarte scurtă prezentare a artelor martiale, prin cuvintele lui Bruce Lee: „O zi fără antrenament este o zi pierdută.”

                                                                                                         Cristi  Panait